Archive for the ‘Vitamine pentru suflet’ Category

Magii au plecat după o stea doi ani ca să-L găsească pe Isus. Nouă ne trebuie o jumătate de oră, pentru că avem Cuvântul lui Dumnezeu.

Hristos a plecat la Templu la doisprezece ani, pe jos, cale de trei zile, iar noi avem biserica la colțul străzii și totuși duminica după-amiază stăm acasă, plângându-ne de vreme rea.

Hristos s-a dus să Se boteze cale de 150 de kilometri iar noi credem că botezul e un timp în care se fac fotografii și se dau flori celor îmbrăcați în haine albe. La noi primești o floare când te botezi, în Nepal 2 ani de pușcărie, în China o condamnare la moarte.

Ioan Botezătorul nu și-a pierdut capul pentru că l-a bătut pe Irod pe umeri spunându-i că e bine și cerându-i sponsorizări de la primărie. Era în temniță pentru că nu coborâse standardul și nu lăudase celulita Irodiadei. Avea predici arțăgoase, din topor, în care folosea frecvent cuvântul iad, viperă, foc, pocăință, fapte bune.

Acum avea îndoieli. Viața de creștin nu-i absența îndoielii ci biruirea ei. Și Ioan Botezătorul după ce l-a botezat pe Hristos, după ce și-a trimis ucenicii după Învățător, după ce a acceptat să fie vioara a doua, a murit pentru că nu a vrut să trăiască altfel.

Cine crede că viața de creștin e un continuu party se înșeală.

Vladimir Pustan

Anunțuri

Astăzi e o zi plină de aglomeraţie, oamenii încearcă să impresioneze cu ceva pe cei pe care-i iubesc, pe cei la care ţin şi pe cei
care ar vrea să-i cucereasca sau să-I înşele. Cam aşa arată această zi pentru mulţi dintre cei ce se declară îndragostiţi. De, multe ori dragaostea moare pe buze atunci când este rostită… iar te iubesc ramîne doar în vorbe…

Mă gândesc la ceea ce se întâmplă întreg anul şi la ceea ce este astăzi… ce ar fi dacă Dumnezeu ar avea Valentine’s day? Probabil că mulţi dintre noi am fi surprinşi de aceasta şi foarte necăjiţi. Ceea ce este interesant e ca şi ziua de azi a fost creată de Dumnezeu. Totuşi Dumnezeu în fiecare zi ne comunica dragostea Sa. În fiecare zi mă surprinde cu mesaje, împrejurări, surprize ale dragostei Sale. În fiecare zi îmi aminteşte ca sunt valoros datorită felului în care am fost creat.

Cred că Dumnezeu este cea mai îndragostită fiinţă! Poate te surprinde, de ce nu… Dumnezeu este dragoste, dragoste pură, dragoste curată! Lui niciodată nu I-a fost ruşine să ne comnice aceasta.

“Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine.” (Isaia 54:10)

“Fiindcă atât de mult te-am iubit, ca L-am det pe Singurul Meu Fiu, Isus Hristos, pentru ca tu crezând în El, să nu mori, dar să ai viaţă veşnică” (parafrazare Ioan 3:16)

“Te iubesc cu o iubire veşnică.” (Ieremia 31:3)

Lui Dumnezeu nu i-a fost ruşine să ne spună că ne iubeşte iar pentru a ne arăta aceasta în fapte, Fiul Său, Isus Cristos a venit şi a murit în locul nostrum pentru păcatele noastre fiindcă ne-a iubit. Da Dumnezeu te iubeşte şi pe tine.

Sunt fericit că sunt iubit de Dumnezeu!!!

La lupta frati, pentru Isus! La sfarsitul Sau razboi!
Drapelul Sau sa-L tinem sus! Victoria-i cu noi!

Cor: El ne da victorii, El ne da si glorii
Celor ce se-ntorc la El, la cerescul Miel!
O, ce frumos cand esti un fiu o Al Dumnezeului cel viu,
Spalat de orisice pacat, Prin sangele varsat.

Cu dragoste, sa indrazniti! Pe toti sa-i indemnati!
Vorbind, pe uliti, cu drumeti, La Domnul sa-i chemati!

Aveu un lucru de-mplinit  Ce ingeri-l privesc;
Ei sunt voiosi de necrezut,  Cand multi se pocaiesc.

Peste 85% dintre pacienții americani care suferă de o boală deosebit de gravă se roagă, indică un studiu publicat de cercetători ai Universității Rochester (SUA). Acest procent este semnificativ mai mare decât cel al persoanelor care apelează la metode alternative de tratament (precum homeopatia). Această statistică pare justificată de numeroasele studii care indică o paletă variată de beneficii pe care rugăciunea le aduce sănătății.

Dr. Herbert Benson, specialist cardiovascular la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard și un pionier al studiilor vizând legătura dintre minte și corp este cel care a descoperit „răspunsul de relaxare”, o stare a corpului care intervine după o perioadă de rugăciune sau de meditație. După astfel de perioade, metabolismul corpului încetinește, la fel și ritmul inimii, tensiunea arterială scade, iar ritmul respirației devine mai calm și mai regulat.

Această stare psihologică a fost de asemenea corelată cu un sentiment de control, cu un sentiment de luciditate liniștită și cu o stare de pace a minții. Efecte sunt notabile, mai ales din perspectiva faptului că mai mult de jumătate dintre controalele medicale din Statele Unite, sunt motivate de probleme precum depresia, tensiunea arterială ridicată, ulcere, migrene care, la rândul lor, sunt provocate în parte de nivelurile ridicate de stres și anxietate.

Numeroși cercetători au vrut să afle mai sigur ce mecanism biologic este acționat prin rugăciune. Neurologul Andrew Newberg, directorul Centrului pentru Spiritualitate și Minte la Universitatea Pennsylvania a descoperit că, în timpul rugăciunii, regiunea creierului responsabilă de orientarea și asocierea, acea zonă care ne ajută să distingem între noi înșine și obiectele din jur, își reduce activitatea. Cercetătorul e de părere că reacțiile cerebrale din timpul rugăciunii sunt o dovadă că experiențele spirituale au o infrastructură biologică. Unii au interpretat aceste descoperiri ca fiind un indiciu că Dumnezeu este o invenție a creierului uman. Alții au spus că, din contră, cercetările relevă că oamenii sunt dotați din naștere cu suportul biologic potrivit pentru interacțiunea cu Dumnezeu.

Alte cercetări au încercat să afle dacă nu cumva rugăciunea ar funcționa pe baza aceluiași mecanism ca și tehnicile de relaxare. Ken Pargement, de la Universitatea de stat Bowling Green din SUA, a testat comparativ efectele meditației spirituale și a concentrării nespirituale asupra unor persoane care sufereau de migrenă. Rezultatul a fost că cei care au meditat folosind afirmații spirituale („Dumnezeu este bun. Dumnezeu este pace. Dumnezeu este dragoste.”) au prezentat o diminuare a numărului de dureri de cap și o creștere a toleranței la durere, față de cei care s-au concentrat asupra unor afirmații fără substrat spiritual („Iarba e verde. Nisipul este moale.”).

Potrivit unui studiu finanțat de Institutul Național de Sănătate din Statele Unite, persoanele care se roagă zilnic prezintă un risc de a dezvolta probleme cu tensiunea arterială, cu 40% mai scăzut decât cei care nu au o disciplină spirituală constantă. Însă diferența este vizibilă și prin compararea celor care se roagă cu cei care nu se roagă deloc. Un studiu publicat recent în jurnalul Gerontology, a arătat că din cei 4.000 de subiecți în vârstă folosiți pentru studiu, cei care se rugau sau meditau, au făcut față mai bine bolilor și au trăit mai mult decât ceilalți.

Studierea efectelor rugăciunii asupra celui care se roagă rămâne un câmp fascinant de analiză științifică, deși și știința are limitele ei. De pildă, știința nu a găsit metode pentru a măsura efectele rugăciunii de mijlocire – acea rugăciune adresată lui Dumnezeu în folosul altcuiva. În plus, știința nu deține nici instrumentele pentru a izola cauzele biologice de cele care țin de conștientizarea prezenței unui Dumnezeu viu.

Sursă: www.semneletimpului.ro

Adam Rogers avea doar 24 de ani atunci când a fost ucis. În mod paradoxal, moartea lui a însemnat salvarea altor două vieţi, una fiind chiar a tânărului care l-a ucis.

Pentru Mark Smith, moartea lui Adam a însemnat o şansă la viaţă. El a primit de la Adam pancreasul şi un rinichi fără de care nu ar mai fi avut multe zile de trăit. Dar tragica moarte a lui Adam a adus altă schimbare, cu adevărat cutremurătoare şi miraculoasă. De data aceasta, este vorba tocmai despre viaţa celui care l-a ucis, adolescentul britanic Billy Upton.

Într-o seară, Adam era cu prietenii în oraş când un grup de puşti, între care şi Billy, s-a luat la harţă cu amicii săi. Lucrurile au degenerat, iar Adam a încercat să calmeze spiritele. Billy l-a lovit cu putere, iar Adam şi-a pierdut instantaneu cunoştinţa şi s-a izbit cu capul de asfalt. Loviturile i-au fost fatale.

Într-un act de curaj nemaipomenit, tatăl lui Adam, Dave, în vârstă de 78 de ani, a ales să îl ierte, şi chiar să îl salveze pe cel care i-a ucis fiul. El povesteşte că după moartea absurdă a fiului său, a citit mult despre „dreptatea care restaurează”, un concept care are tot mai mulţi adepţi şi care presupune să cauţi o cale de a repara, pe cât posibil, măcar o parte din răul produs prin

comiterea unei crime.

Într-un moment în care a simţit că a adunat în el destul curaj şi suficientă putere, tatăl lui Dave, profesor pensionat, i-a făcut o vizită în închisoare tânărului care i-a ucis băiatul.

„Am vrut să îl întâlnesc, să vorbesc cu el, să înţeleg de ce şi cum s-a putut întâmpla tragedia din acea noapte. Şi am vrut să îi vorbesc despre Adam, să ştie ce fel de om era şi cât de grea e pierderea lui pentru familia şi pentru prietenii lui”, spune tatăl lui Adam.

„Nu pot spune că ştiu exact ce este iertarea, cred doar că e un proces îndelungat. În schimb ştiu că o viaţă s-a sfârşit din cauza a ce s-a întâmplat şi nu vreau ca un alt tânăr să îşi ruineze viaţa”, spune Adam, referindu-se la ucigaşul fiului său.

Tatăl băiatului ucis nu mai fusese niciodată într-o închisoare până să-l întâlnească pe ucigaşul fiului său. Au stat de vorbă două ore şi jumătate. Adolescentul şi-a cerut iertare, iar tatăl a spus că, la sfârşitul întâlnirii, a simţit că pleacă spre casă cu răspunsuri la o mulţime de întrebări care îl chinuiseră şi cu sentimentul că o uriaşă piatră i s-a ridicat de pe inimă. Dar, mai presus de orice, a plecat cu sentimentul că, după întâlnire, Billy a devenit alt om.

Sursă: www.semneletimpului.ro

„În timp ce un om işi schimba roata la maşina nouă, baieţelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită şi a început să zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.

La spital, copilul şi-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când şi-a văzut tatăl…  copilul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor creşte degetele la loc?”.
Bărbatul a rămas împietrit de durere; s-a întors la maşina şi a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte… stând în faţa maşinii s-a uitat la zgârieturi; băieţelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia şi Dragostea  nu au limite; alege-o pe cea din ură pentru a avea o viaţă minunată… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi.
Dar problema lumii de astazi este că Oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite…, să fim atenţi şi să ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiţi.
Aminteşte-ţi mereu… veghează asupra gândurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Veghează asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Veghează asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Veghează asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tău; va deveni destinul tau.
Voia lui Dumnezeu nu te va duce niciodata acolo unde Harul lui Dumnezeu nu te va păzi.

În căutarea adevăratei iubiri

Suntem oameni şi din fire suntem păcătoşi. Mă gîndesc că, anume acest adevăr este şi va rămîne, ceea ce ne va împiedica să iubim desăvîrşit pe cineva.   Nu ne este caracteristic sau natural sa iubim necondiţionat.  În inima noastră nu se regăseşte decît o minusculă parodie a adevăratei dragoste, pe care o posedă doar Dumnezeu. Iată de ce noi nu putem iubi de la sine pe cineva, nu ne stă în puteri să oferim o dragoste absolută anumitei persoane, în special celor pe care nu-i prea avem la inimă (aici mă refer la categoria de oameni pe care Dumnezeu îi foloseşte pentru cizelarea caracterului, dar pe care tu încerci să-i eviţi cu cea mai mare măiestrie J). Sunt convinsă că şi în viaţa ta la fel ca şi în a mea se regăsesc oameni ale căror nume în mintea ta este antonim cu dragostea, şi întrebarea ce mă fac???,  începe să te urmărească. Îţi doreşti să iubeşti? Vrei ca fraza „Apele mărilor nu pot stinge dragostea pe care ţi-o port” să-ţi se atribuie şi ţie nu doar acelor oameni pe care îi admiri? Vrei să ştii cum arată dragostea desăvîrşită?  Atunci te invit să deschizi şi să citeşti renumitul capitol 13 din 1Corinteni. Chiar şi după o lecturare superficială nu e nevoie de mult timp să înţelegi că manifestarea dragostei exact în modul în care este descris în acest pasaj ne este atît de străin şi depărtat la fel ca răsăritul de apus. E posibil să oferim o astfel de dragoste doar în cazul în care Dumnezeu trăieşte în noi şi dorim Să-L cunoaştem. Unindu-te şi cunoscîndu-L pe El personal, doar atunci inima ta se va transforma şi nu va mai fi aceeaşi ca alta dată (aici mă refer la comunicarea şi timpul tău personal petrecut cu Dumnezeu, timp special în care sunteţi doar voi doi). Chiar acum în minte poţi să remarci adevărul, că; „în tine trăieşte Dumnezeu” şi atunci de ce eu nu simt şi nu pot iubi în modul cum este descris la 1Corinteni 13 ?.

Mai întîi de toate pentru ca să poţi iubi în aşa mod cum vrea Domnul de la mine şi de la tine este nevoie să fii cu El, în El, să-Lcunoşti personal ca după să posezi capacitatea de a oferi oamenilor iubirea absolută găsită la El şi aceasta înseamnă să petreci timp cu El cît mai muuuuuult!!!! timp posibil. Doar petrecînd în fiecare zi timp special pus deoparte pentru El, Îl vom putea cunoaşte, iar El este DRAGOSTEA DESĂVÎRŞITĂ. Cînd vii la El în fiecare zi şi sincer îţi doreşti să fii cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, atunci inima, sufletul şi duhul tău nu rămîn neatinse. Dragostea Lui te umple şi pleci în călătoria „O noua zi” schimbat. Dragostea Divină este o iubire activă, o dragoste ce odată umplută în tine se revarsă şi peste alţii din jurul tău, revărsarea ei prin mine şi tine asupra celor ce ne înconjoară este un specific, conţinut, esenţă sau criteriu mai bine zis, după care putem cunoaşte dacă e adevărată sau nu.

Un alt adevăr care te poate ajuta, este să înţelegi că dragostea adevărată nu este un sentiment, dar o decizie conştientă, prin faptul că vei exercita asupra oamenilor acţiunile enumerate în 1Cor. 13, indiferent de personalitate, conştient de virtuţile şi cusururile acelei persoane. Această decizie ca şi multe altele necesită să fie reînoită. Însă acest adevăr al deciziei conştiente este valabil şi se reînoieşte continuu doar atunci cînd ai o relaţie apropiată cu Dumnezeu.

Prieteni putem face multă teorie şi filozofie asupra acestui subiectului, putem scrie numeroase articole, cărţi, predici, lecţii, putem iniţia şi organiza o mulţime de seminare care să vizeze acest subiect, dar toate acestea necesită timp, timp care oricum ne va conduce la acelaşi dea-pururi neschimbător adevăr DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE! Doar El ne poate transforma şi doar dragostea Lui în noi (oferită într-o relaţie personală cu El ) revărsată spre alţii este ceea ce ne dorim atît de mult cînd vorbim despre iubirea de oameni.

Popova Natalia