Archive for the ‘Reflecţii de Paşti’ Category

„Ea (Evanghelia lui Dumnezeu) priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu,prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 1:2-4)

Suntem în toiul unei sărbători  minunate, importante şi misterioase în acelaşi timp pentru toată omenirea – îndeplinirea promisiunii Tatălui Ceresc de împăcare a Sa cu oamenii; junghierea Mielului Divin şi învingerea morţii şi a diavolului prin învierea Lui. Din cele patru religii mari care se bazează mai degrabă pe personalităţi decât pe un sistem filosofic, numai creştinismul revendică un mormânt gol al fondatorului său. De aici şi importanţa evenimentului învierii pentru credinţa creştină. Citându-l pe H.P. Liddon putem afirma că „Credinţa în înviere este chiar piatra de căpătâi a edificiului credinţei creştine”. În perioada modernă, unii istorici pentru a exclude şi a îndreptăţi miracolul au încercat să trateze evenimentul ca pe un mit. Învierea însă spre deosebire de mituri este conectată la un timp şi spaţiu concret, real în istorie, confirmat de martori. Noul Testament deosebeşte explicit învierea lui Hristos de mituri şi legende: „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui”(2 Petru 1:16). Învierea lui Isus Cristos este un eveniment în istorie în care Dumnezeu a acţionat într-o dimensiune concretă spaţiu-timp. Semnificaţia învierii este o chestiune teologică, dar faptul învierii este o chestiune istorică; cum a înviat trupul lui Isus poate fi un mister, dar faptul că trupul a dispărut din mormânt este o problemă care trebuie decisă pe baza dovezilor istorice. Locul are certitudine geografică, omul căruia îi aparţinea mormântul a trăit în prima jumătate a secolului întâi; acel mormânt a fost săpat în stâncă pe coasta unui deal lângă Ierusalim, nu a fost compus de un naiv plăsmuitor de mitologie, ci este un loc real. Garda aşezată în faţa mormântului nu era constituită din fiinţe aeriene din muntele Olimp, Sinedriul era o adunare de bărbaţi ce se întrunea adesea la Ierusalim. După cum ne spun diverse opere literare, mai mult chiar şi cele ale potrivnicilor creştinismului, această persoană, Isus, a fost o persoană reală, un om între oameni. Ucenicii care au pornit să propovăduiască pe Domnul cel înviat au fost oameni obişnuiţi, oameni care au mâncat, băut, dormit, suferit, muncit şi murit. Pentru cei mai sceptici e nevoie ca întregul eveniment să fie privit ca orice eveniment istoric prin prisma unor dovezi şi izvoare istorice. Pentru început, referindu-ne la viaţa şi moartea lui Isus nu avem nici un dubiu, mărturie ne servesc pe lângă cele patru evanghelii, afirmaţiile evreilor potrivnici creştinilor de atunci şi din epoca medievală. Un exemplu elocvent sunt afirmaţiile lui Reimarus: „ucenicii lui Isus au şterpelit trupul lui Isus încă înainte de a se fi împlinit 24 de ore de când fusese înmormântat, jucând apoi la locul înmormântării comedia mormântului gol şi au amânat anunţarea în mod public a învierii Lui până în a cincizecea zi când trupul îi putrezise deja complet”. Dacă observăm aici autorul nu are nici un fel de îndoieli cu privire la existenţa Lui şi la faptul că a murit. Mai complicată se dovedeşte a fi încrederea că Isus a treia zi a înviat din morţi, s-a arătat de mai multe ori ucenicilor în diferite situaţii şi în ziua cincizecimii s-a înălţat la cer, trimiţând ucenicii să vestească această evanghelie pe întreg pământul. Cu privire la acest fapt de-a lungul celor 2000 de ani s-au plăsmuit mai multe teorii pentru a nega învierea. Le vom trata pe rând.

I. Teoria leşinului. Ea spune că Isus nu a murit pe cruce, ci numai a intrat într-o comă profundă datorită chinurilor inumane la care a fost supus, iar apoi din cauza temperaturii scăzute din mormânt şi-a revenit, a dezlegat panglicile îmbibate cu mirodenii care cântăreau peste 50 de kg., a dat într-o parte piatra imensă de la gura mormântului, a trecut neobservat de garda romană înarmată (sau i-a doborât pe toţi?), s-a arătat plin de viaţă de mai multe ori discipolilor după care a dispărut în mod subit. Aceasta e cea mai neverosimilă teorie înaintată vreodată, nu-i aşa?

II. Teoria furtului. Ea presupune că trupul a fost furat noaptea de ucenici, cum afirmă şi scriitorii evrei. Aceasta ar însemna că ucenicii ( acelaşi Petru, cel mai „curajos” dintre ucenici care s-a lepădat de trei ori chiar în ziua cînd Isus a fost prins) au venit, au înfruntat garda romană, au mişcat piatra, au furat trupul l-au ascuns şi apoi au murit în chinuri, afirmând că Isus este Cristosul cel viu şi adevărat, unicul prin care avem salvarea de păcate şi viaţă veşnică. Aici vă las pe voi să faceţi comentariile!!!

III. Teoria halucinaţiilor.  Aceasta presupune că toate arătările lui Isus de după înviere au fost simple halucinaţii colective (peste 500 de persoane L-au văzut în diferite momente) ale unor oameni perfect normali, diferiţi în ceea ce priveşte modul de viaţă şi experienţă. Ei bine, această teorie cade la o simplă cercetare ştiinţifică. Apoi, apostolii nu erau nişte naivi visători, credinţa lor s-a bazat pe fapte reale ale unei experienţe verificabile (vezi exemplul lui Toma). În plus, halucinaţiile nu au stimulat niciodată pe oameni să se apuce de o lucrare de o amploare imensă şi nici nu au determinat pe oameni ca îndeplinind-o să ducă o viaţă de suferinţă.

IV. Teoria mormântului greşit. Această teorie relatează că femeile şi apoi ceilalţi s-au dus a treia zi la un alt mormânt şi nu cel a lui Isus. Ei bine, dacă femeile şi apostolii s-au dus la un alt mormânt, atunci Sinedriul s-ar fi dus cu siguranţă la adevăratul mormânt ca să prezinte trupul (dacă Isus n-ar fi înviat). Aceasta ar fi anulat spusele ucenicilor pentru totdeauna. După cum observăm, însă, niciodată, nici un membru al Sinedriului sau altcineva nu a prezentat trupul lui Isus ca dovadă a faptului că nu ar fi înviat, deşi mormântul era acolo, evenimentul se petrecuse cu două luni în urmă şi preoţii iudei ar fi putut obţine dreptul de a-l verifica.

Unica poziţie care rămâne în picioare este aceea că Isus a fost Fiul Lui Dumnezeu care s-a făcut om, a murit pe cruce preluând păcatele întregii omeniri, a înviat a treia zi după scripturi şi după 40 de zile s-a înălţat la Tatăl.

Unii au ajuns la ideea obraznică de a accepta Învierea ca pe un eveniment petrecut în istoria „sacră” şi nu cea reală, seculară, delimitând astfel două istorii. Dar oare această istorie „sacră” există diferit de cea reală? Dacă nu, atunci acceptaţi evenimentul Învierii ca orice alt eveniment: războiul, naşterea etc. şi trataţi-l ca atare, nu e nevoie să inventăm o altă istorie numai pentru a-L scoate pe Isus din viaţa reală.

Noi, creştinii, avem încă o dovadă că Isus e viu, o dovadă care nu se vede cu ochiul liber, care nu o poţi pipăi – este relaţia personală cu Dumnezeu zi de zi, este salvarea pe care o avem printr-un Isus viu şi adevărat, şi nădejdea la o viaţă de după moarte prin Acela care a învins-o.

Mormântul lui Confucius – ocupat,

Mormântul lui Buda – ocupat,

Mormântul lui Mahomed – ocupat,

Mormântul lui Isus – GOL.!

Cristos a înviat cu adevărat !!!

Vitalie Pupăzan, Tinerii Pentru Cristos Moldova

Anunțuri

Învierea Domnului Isus a adus o nouă speranţă în inimile ucenicilor, cuprinşi de spaimă, îndoială şi nesiguranţă. Însă aceste lucruri au dispărut atunci când soarele neprihănirii s-a arătat triumfător asupra morţii şi întunericului. Moartea şi întunericul au fost învinse şi Învingătorul S-a arătat ucenicilor în Slavă, Glorie şi Sfinţenie! Întunericul care a cuprins lumea a fost risipit de lumina care de mai bine de 2000 de ani continuă să se reverse peste tot pământul, câştigând teritoriile aflate cândva în întuneric.

Creştinii tuturor timpurilor luptă cu întunericul care încearcă disperat să opună rezistenţă, dar biruinţa este fără îndoială de partea Domnului Isus. Fiecare zi pe pământ în viaţa unui creştin este plină de greutăţi, ispite şi… victorii! Valul acestei lumi învăluie zilnic sute, chiar mii de tineri. Atracţia păcatului este foarte mare, încât este imposibil să te mai opui. Mulţi tineri se cred stăpâni pe situaţie, dar ajung să fie prinşi în lanţul păcatului. Înspăimântător este faptul că acest lucru nu se întâmplă brusc, dar treptat, pe neobservate, în mod imperceptibil şi adesea nu suntem capabili să remarcăm din start problema.

Scriptura ne avertizează în repetate rânduri nu doar de pericolul căderii, dar şi de posibilitatea căderii. Şi aceasta nu pentru că Dumnezeu n-ar fi în stare să ne păzească, ci pentru că El nu ne ţine cu forţa. Chiar Domnul Isus ne vorbeşte despre posibilitatea căderii în pilda semănătorului (Mat. 13:20-22; Col. 1:22-23; Evrei 2:1; Evrei 3:12-14). Apostolul Pavel spune în epistola sa către Romani 8:31b, “…dacă Dumnezeu este cu noi cine va fi împotriva noastră…” Iar în 1Corinteni 15:57 ne spune că Dumnezeu este Cel ce ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.

Creatorul universului a făcut totul pentru ca noi să avem parte de mântuire şi salvare, şi El promite viaţă veşnică tuturor celor care cred în Isus Cristos. Dar omul are libertatea de a alege!!! Când un creştin se îndepărtează de Dumnezeu,biruinţa în lupta spirituală este departe de a fi o realitate. Tinerii curioşi şi lipsiţi de experienţă încearcă să experimenteze totul pe pielea lor. Numai că unele lucruri nu mai pot fi reparate, iar altele te îndepărtează foarte subtil de Dumnezeu. Paşii spre lepădarea de credinţă sunt de regulă mici şi greu de băgat în seamă. Mai întâi, persoana aplecată spre apostazie începe să fie prea ocupată cu treburile vieţii ca să mai poată menţine o preocupare constantă pentru citirea Cuvântului şi pentru rugăciune. Aceasta produce imediat o stare spiritual „nici rece, nici în clocot”.

Spirala descendentă continuă apoi cu o stare în care păcatul este îndreptăţit, iar dorinţa de a se întoarce la o viaţă curată este din ce în ce mai rară şi mai estompată. Stăruinţa în păcat devine un stil de viaţă.

Însă totul se poate schimba!

Există o speranţă vie! Dumnezeu are soluţii pentru toate problemele, esenţial este să vezi la timp problema şi să apelezi după ajutor. Indiferent cine ai fi: adolescent, tânăr sau lider, poate ai ceva care te macină şi încetul cu încetul îţi distruge viaţa… Oricine se află în pericolul de a cădea în plasa întinsă de duşman şi în acelaşi timp oricine are dreptul să se întoarcă la Dumnezeu.

Auzind chemarea lui Dumnezeu, întoarcete la El, El te aşteaptă şi este întotdeauna gata să te primească cu dragoste. Armele pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţie credincioşilor de mai bine de 2000 ani au rămas aceleaşi şi sunt eficiente. Rugăciunea şi Sfânta Scriptură, iată armele fără de care nici un creştin nu este în stare să lupte şi să obţină biruinţa.

Vreau să mă adresez fiecărui cititor cu îndemnul de a continua să luptăm pentru câştigarea sufletelor care încă nu văd lumina, dar care trebuie să o vadă şi să ia o decizie.

Cu fiecare zi este tot mai greu să ne opunem păcatului şi să rămânem tari în credinţă. Dar împreună suntem o forţă şi prin Domnul Isus Cristos avem puterea să obţinem victoria asupra întunericului şi morţii. Haideţi să ne unim în rugăciune pentru ţara, planeta noastră, care au nevoie de o renaştere spirituală. Roagă-te pentru trezire spirituală în regiunea în care te afli şi astfel lumina va continua să se răspândească.

ÎNVIEREA ESTE LUMINA CARE A BIRUIT

MOARTEA ŞI ÎNTUNERICUL! Este un eveniment măreţ pe care trebuie să-l trăiască fiecare om!

ÎNVIEREA ÎNSEAMNĂ VICTORIE!

CRISTOS A ÎNVIAT CU ADEVĂRAT!

Vitalie Carabeţ  „Tinerii Pentru Cristos Moldova”

Citind Biblia, remarcăm că evangheliştii descriu evenimentele care au avut loc în ultima săptămână din viaţa Domnului Isus întrun mod foarte detaliat. De fapt, Evanghelia, aşa cum menţionează Philip Yancey în cartea sa „The Jesus I never Knew”, este descrierea ultimei săptămâni din viaţa Domnului Isus, iar tot ce este descries înainte de aceasta este o prefaţă un pic mai lungă. Şi într-adevăr evenimentele care au avut loc în ultima săptămână din viaţa Domnului ocupă aproximativ o treime din conţinutul Evangheliei. Interesant este faptul că doar două dintre Evanghelii vorbesc despre naşterea lui Isus; despre înviere se vorbeşte în toate cele patru Evanghelii, dar foarte succint; foarte detaliat însă sunt descrise evenimentele care au precedat moartea Domnului. Pentru evanghelişti, taina cea mare a lui Hristos constă în moartea Lui. Poate oare Mesia să fie înfrânt? E posibil oare ca Dumnezeu să fie răstignit? Minunea nu s-a întâmplat, izbăvirea nu a avut loc… În acelaşi timp, putem vedea cum cea mai mare forţă politică, militară şi economic a lumii din acel timp împreună cu cel mai complex sistem religios (iudaismul) s-au aliat împotriva unui singur Om, singurul Om desăvârşit din istoria omenirii. Duşmanii îşi băteau joc de El, iar prietenii L-au părăsit.

Trădarea. Cina cea de taină a fost plină de surprise pentru ucenici. Isus citeşte istoria exodului, iar vocea luiaduce speranţă în inimile ucenicilor. Ei înlocuiesc automat Egiptul cu Roma şi dacă Domnul a decis să elibereze poporul Său, atunci acesta este cel mai potrivit moment. În Ierusalim sunt mulţi pelerini şi toţi aşteaptă cu nerăbdare izbăvirea Domnului. Imaginaţi-vă cu câtă bucurie şi speranţă absorbeau ucenicii cuvintele Domnului: „…vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătito Mie, că să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaunele de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. (Luca 22.29-30) Nici nu este de mirare că ucenicii s-au şi certat între ei, încercând să clarifice cine este mai mare.

Deodată, în timpul cinei, Hristos le spune că cineva dintre cei ce mănâncă cu El la masă, Îl va trăda, iar ucenicii se uită miraţi unul la altul şi nu sunt siguri despre cine vorbeşte. (Ioan 13:22) Se pare că toţi s-au simţit un pic cu musca pe căciulă şi plini de neîncredere fiecare Îl întreabă pe Isus despre sine: Nu cumva sunt eu? (Marcu 14:15) Gândul de a-l trăda pe Isus nu era ceva nou pentru ei. Cine ştie la câţi dintre ei le-a fost propusă afacerea? Chiar şi ultima cină a fost pregătită în taină. Casa a fost aleasă într-un mod foarte straniu, urmărind un om care ducea un ulcior cu apă.

Iuda, un nume foarte popular în acea perioadă, astăzi este foarte rar întâlnit. Nimeni nu doreşte să-şi numească copilul ca pe cel mai vestit trădător al tuturor timpurilor. Totuşi, citind Evangheliile, se pare că Iuda nu era foarte diferit de ceilalţi ucenici. Era respectat de ceilalţi ucenici şi nu degeaba anume lui i s-a încredinţat punga cu bani. În timpul cinei a stat la un loc de cinste, alături de Isus. Cum de s-a ajuns la trădare? De fapt, nu a fost singurul care l-a trădat. Aşa cum am mai spus, toţi ucenicii l-au părăsit, iar Petru chiar s-a jurat sub blestem că niciodată nu l-a cunoscut. (Matei 26:74) Trădarea lui Iuda se deosebeşte de trădarea celorlalţi ucenici doar prin consecinţele care le-a avut. Iuda nu a fost nici primul şi nici ultimul trădător al lui Isus, este însă cel mai vestit. Se pare că între Petru şi Iuda nu există o diferenţă prea mare. Ambii se bucurau de respect; ambii au auzit şi au văzut multe minuni; ambii au avut speranţe, frici şi descurajări; ambii L-au trădat pe Isus. Dar Iuda, chinuit de remuşcări, se sinucide şi de atunci numele lui ajunge a fi sinonim cu trădarea. El a murit, renunţând la ceea ce Isus îi putea oferi: iertarea. Petru însă, plin de ruşine, dar setos de iertare, se întoarce la Hristos şi mai târziu îl descoperim vestind vestea bună chiar şi celor din Roma.

Din ultimele ore înainte de răstignire aflăm atât de multe despre Domnul! Iuda a venit în grădina Ghetsimani cu ostaşi, iar Isus îl numeşte prieten; ucenicii L-au părăsit, iar El continuă să-i iubească; mulţimea L-a condamnat la moarte, iar El pe cruce se roagă pentru iertarea lor. La Golgota a fost crucificat un Om Careşi iubea duşmanii, Care era mult mai neprihănit decât orice fariseu sau om religios din toate timpurile, Cel Care a renunţat la bogăţiile şi poziţia Sa, Cel Care a dat cămaşa celor ce I-au luat haina, Cel Care se ruga pentru cei ce-L nedreptăţeau.

Isus a fost interogat de şase ori. Nimeni nu vroia să-şi asume responsabilitatea pentru moartea Lui, deşi moartea i-o doreau mulţi. Şi cu adevărat, Isus prezenta un pericol pentru autorităţile Ierusalimului. El avea putere şi autoritate asupra mulţimii şi chiar s-a folosit de această putere atunci când a izgonit comercianţii din templu. Acest eveniment a tulburat foarte mult elita religioasă de atunci.

Totuşi este foarte greu să ne imaginăm înjosirile şi chinurile la care a fost supus Fiul Lui Dumnezeu pe pământ. L-au dezbrăcat public (I-au rupt hainele), L-au bătut, L-au scuipat, I-au pus pe cap o coroană de spini. De fiecare dată când biciul sau pumnul Îl lovea, Isus se lupta cu aceeaşi ispită pe care a confruntat-o în pustiu ori în grădina Ghetsimani. Legiuni de îngeri aşteptau un singur cuvânt. Un singur cuvânt şi toate chinurile s-ar fi sfârşit…

Ceea ce a avut loc la Golgota este un eveniment ruşinos şi tragic, dar în acelaşi timp este cel mai important eveniment din viaţa Domnului Isus şi din istoria umanităţii. Hoţii care au fost răstigniţi la stânga şi la dreapta Lui s-au comportat şi ei diferit. Unul râdea de neputinţalui Isus, iar altul a văzut în El izbăvirea. Aceşti hoţi au avut de făcut aceeaşi alegere ca şi toată umanitatea: neputinţa lui Isus este demonstraţia neputinţei lui Dumnezeu sau demonstraţia dragostei Lui? Crucea lui Hristos ne arată că Dumnezeu este gata să renunţe la putere în favoarea dragostei. Puterea, chiar şi atunci când urmăreşte scopuri nobile, pricinuieşte durere. Dragostea, pe de altă parte, este foarte vulnerabilă, dar vindecă suferinţa. Puterea şi dragostea au fost demonstrate la Golgota. Hristos este Dumnezeul care a renunţat la poziţia Sa şi puterea Sa în favoarea dragostei faţă de fiinţele umane.

Învierea. Deja am menţionat că Învierea Domnului Isus este relatată foarte succint în Evanghelii. Totuşi ce înseamnă ea pentru lumea noastră? Ce a însemnat pentru apostoli? În primul rând s-a dovedit că moartea poate fi învinsă şi că ea nu este destinaţia finală a fiecărei fiinţe. Dar învierea, a avut ea loc cu adevărat? Cum putem fi atât de siguri că Hristos a înviat? De fapt, Evangheliile nu ne oferă prea multe argumente în favoarea învierii lui Cristos, ci ne-o prezintă ca pe o întâmplare la care nimeni nici măcar nu s-a gândit, nici chiar ucenicii. Martorii învierii s-au comportat exact aşa cum s-ar fi comportat oricine dintre noi în această situaţie. Imaginaţi-vă ce-aţi face voi dacă într-o zi ar suna cineva la uşă, şi, când deschideţi, vedeţi că a venit să vă viziteze persoana iubită care a murit şi a fost îngropată acum câteva zile. Ei erau speriaţi şi bucuroşi în acelaşi timp. Frica este o reacţie firească a omului atunci când se confruntă cu fenomene neobişnuite.

Învierea lui Cristos totdeauna a acţionat diferit asupra oamenilor. Cei care au crezut în ea au fost transformaţi. Ei au căpătat siguranţă, bărbăţie şi au fost gată să schimbe lumea. Cei ce nu au crezut, au găsit modalităţi de a o nega. Însuşi Isus în pilda bogatului nemilostiv zicea că dacă nu au ascultat pe Moise şi prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi. (Luca 16:31) În acest context este interesant de menţionat că Isus pe parcursul a şase săptămâni s-a arătat ucenicilor de mai multe ori şi niciodată nu s-a arătat celor ce n-au crezut în El. În timpul acestor şase săptămâni Isus a reuşit să transforme cei unsprezece apostoli fricoşi în martori neînfricaţi ai evangheliei. Apostolii au fost cei care au confruntat sistemele religioase şi politice ale lumii, au proclamat Învierea Domnului şi, în felul acesta, au schimbat lumea. Deci relatarea Învierii în Evanghelii ne cheamă să credem în Isus şi totuşi nu ne obligă să o facem ( nu ne bagă pe gât credinţa). Totuşi de ce cred eu în Învierea Domnului? Cred în primul rând din cauza că îl cunosc pe Dumnezeu. El totdeauna a fost Drept şi Iubitor. El nu a ales calea cea mai scurtă de soluţionare a problemelor omenirii, ci calea cea mai dificilă şi grea, dar care a dus la recuperarea omului.

Răstignirea este cel mai tragic eveniment din istoria universului, dar din cauza Învierii a rămas doar o amintire. Datorită învierii, eu am speranţa că toată durerea şi amărăciunea, suferinţa şi necazurile vieţii vor deveni în timp doar nişte amintiri. Rănile se vindecă şi rămân doar semne, dar semnele nu mai dor.

Învierea Domnului ne oferă o perspectivă nouă, o viaţă nouă. Noi totul vom începe de la început şi de la capăt, şi aceasta se va întâmpla la înviere.

Eugen Brăilă

Tinerii Pentru Cristos Moldova