Azerbaidjan – un păstor este acuzat penal.

Posted: 14/02/2012 in Tarile Persecutate

Păstorul Telman Aliyev este în pericol de urmărire penală, după ce pe data de 11 decembrie în timpul serviciului divin poliţia a intrat în biserica din oraşul Neftchala.

După interogare, poliţia a declarat că bisericile, care nu sunt reînregistrată după zece ani, ar trebui să fie închise. Oficialii au luat cheile şi au încheiat biserică, deşi după au deschis-o din nou. Unul dintre ei a spus credincioşilor: „Fără înregistrare, nu puteţi să vă rugaţi. Vom încheia orice loc de închinare, care nu va fi înregistrat. ” Autorităţile au confiscat aproximativ două sute de exemplare de literatura creştină, inclusiv Biblii şi reviste, precum şi discuri audio şi video, în scopul de a le trimite spre examinarea comisiei de stat, care verifică întreaga literatura religioasă.
La 23 decembrie, membrii bisericii şi pastorul au fost chemaţi la poliţie pentru interogare. Pastorul a fost preântâmpinat că „împotriva lui este începută urmărirea penală pentru deţinerea literaturii care promovează lipsa de respect pentru alte religii.”
Modificările în Codul Penal şi Administrativ din Azerbaidjan, care a stabilit mai mari restrângeri pentru creştini, a intrat în vigoare la 12 decembrie 2011. Ele prevăd pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani pentru tipărirea şi distribuţia literaturii care nu a trecut cenzura.
*  Rugaţi-vă ca guvernul să retragă acuzaţiile împotriva pastorului, să înregistreze biserica iar credincioşii să se adune în mod liber la închinare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s