Incredibila putere de a ierta a unui tată

Posted: 16/01/2012 in Vitamine pentru suflet

Adam Rogers avea doar 24 de ani atunci când a fost ucis. În mod paradoxal, moartea lui a însemnat salvarea altor două vieţi, una fiind chiar a tânărului care l-a ucis.

Pentru Mark Smith, moartea lui Adam a însemnat o şansă la viaţă. El a primit de la Adam pancreasul şi un rinichi fără de care nu ar mai fi avut multe zile de trăit. Dar tragica moarte a lui Adam a adus altă schimbare, cu adevărat cutremurătoare şi miraculoasă. De data aceasta, este vorba tocmai despre viaţa celui care l-a ucis, adolescentul britanic Billy Upton.

Într-o seară, Adam era cu prietenii în oraş când un grup de puşti, între care şi Billy, s-a luat la harţă cu amicii săi. Lucrurile au degenerat, iar Adam a încercat să calmeze spiritele. Billy l-a lovit cu putere, iar Adam şi-a pierdut instantaneu cunoştinţa şi s-a izbit cu capul de asfalt. Loviturile i-au fost fatale.

Într-un act de curaj nemaipomenit, tatăl lui Adam, Dave, în vârstă de 78 de ani, a ales să îl ierte, şi chiar să îl salveze pe cel care i-a ucis fiul. El povesteşte că după moartea absurdă a fiului său, a citit mult despre „dreptatea care restaurează”, un concept care are tot mai mulţi adepţi şi care presupune să cauţi o cale de a repara, pe cât posibil, măcar o parte din răul produs prin

comiterea unei crime.

Într-un moment în care a simţit că a adunat în el destul curaj şi suficientă putere, tatăl lui Dave, profesor pensionat, i-a făcut o vizită în închisoare tânărului care i-a ucis băiatul.

„Am vrut să îl întâlnesc, să vorbesc cu el, să înţeleg de ce şi cum s-a putut întâmpla tragedia din acea noapte. Şi am vrut să îi vorbesc despre Adam, să ştie ce fel de om era şi cât de grea e pierderea lui pentru familia şi pentru prietenii lui”, spune tatăl lui Adam.

„Nu pot spune că ştiu exact ce este iertarea, cred doar că e un proces îndelungat. În schimb ştiu că o viaţă s-a sfârşit din cauza a ce s-a întâmplat şi nu vreau ca un alt tânăr să îşi ruineze viaţa”, spune Adam, referindu-se la ucigaşul fiului său.

Tatăl băiatului ucis nu mai fusese niciodată într-o închisoare până să-l întâlnească pe ucigaşul fiului său. Au stat de vorbă două ore şi jumătate. Adolescentul şi-a cerut iertare, iar tatăl a spus că, la sfârşitul întâlnirii, a simţit că pleacă spre casă cu răspunsuri la o mulţime de întrebări care îl chinuiseră şi cu sentimentul că o uriaşă piatră i s-a ridicat de pe inimă. Dar, mai presus de orice, a plecat cu sentimentul că, după întâlnire, Billy a devenit alt om.

Sursă: www.semneletimpului.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s