ARABIA SAUDITĂ – cea de a 4-a ţară în care credinţa în Isus Cristos costă scump.

Posted: 07/09/2011 in Tarile Persecutate

Arabia Saudită este cea de a patra ţară, după lista ţărilor persecutate alcătuită de către organizaţia “Open Doors”. Arabia Saudităeste o monarhie condusă de către Regele Abdullah iar religia majoritară este Islamul. Populaţia acestei ţări este de 25,7 milioane dintre care 1,25 milioane se consideră a fi creştini. În acest regat islamic nu există libertate religioasă. Închinarea publică non-musulmană este interzisă, iar convertirea la creștinism – văzută ca o apostazie – este pedepsită cu moartea. Creștinilor străini li se îngăduie să se închine în adunări private, dar întâmpină dificultăți adesea. 12 creștini filipinezi și un preot au
fost arestați în timpul unui serviciu ținut într-o casă privată în octombrie 2010. Credincioșii saudiți se tem să-și arate credința pe față. Exista nenumărate rapoarte cu privire la creștini care au fost vătămați fizic pentru credința lor.


RUGAŢI-VĂ:

  • Majoritatea creștinilor sunt muncitori străini. Rugați-vă ca aceștia să aibă înțelepciune în împărtășirea credinței lor.
  • Pentru credincioșii izolați, să aibă curajul să ia legătura cu alți credincioși saudiți.
  • Ca tinerii saudiți, care trăiesc sau muncesc în afara țării să audă Evanghelia și să vină la credință.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s