“RUGAŢI, DECI, PE DOMNUL SECERIŞULUI”

Posted: 21/03/2011 in Vitamine pentru suflet

„Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” Matei 9:38

La cine se referă Isus când spune “Domnul secerişului”? în primul rand putem considera aceasta referitor la Însuşi Dumnezeu Tatăl. Dar din context atunci când citim mai departe cap.10 vedem că Isus este Cel care îi trimite pe ucenici la seceriş. Deci, sau Tatăl sau Fiul în egală măsură pot fi numiţi “Domn al secerişului”, cu excepţia faptului că la acel moment Domnul Isus era şi El lucrător activ la acest seceriş. Ucenicilor li s-a poruncit să se roage pentru lucrători. Cuvântul pentru rugăciune folosit aici are sensul de “a implora”. Rugăciunea pentru secerători în primul rand îl pune pe cel ce se roagă în poziţie de a fi gata să primească chemarea Domnului secerişului. Aşa s-a întâmplat cu ucenicii lui Cristos. De cele mai multe ori, rugăciunea pentru ca Dumnezeu să scoată misionari îi face pe cei ce se roagă să simtă chemarea lui Dumnezeu la misiune. Şi chiar mai mult, dacă rugăciunea noastră va fi o implorare sinceră cu toată fiinţa, aşa cum ne-a poruncit Isus, nu vei putea rămâne neimplicat în lucrarea de misiune, rugându-L pe Dumnezeu să scoată lucrători. Deci se pare că aceasta devine o regulă în chemarea pentru misiune şi rugăciunea pentru lucrători joacă un rol esenţial în viaţa bisericii.

            Apoi chiar fiind deja implicat în lucrarea de recoltare, rugăciunea pentru alţii te menţine în acea stare de secerător. Ca să nu ajungem la problema pe care o ridică A.W.Tozer, “În efortul de a împlini lucrarea Domnului, noi de multe ori pierdem contactul cu Domnul lucrării”, este necesară înţelegerea principiului acestui contact continuu, a părtăşiei intime cu Domnul secerişului, ce înseamnă că rugăciunea ne ajută să evităm această problemă. A fi continuu provocat să fii implicat în misiune e o parte a datoriei bisericii. Dar să nu uităm că este o cerinţă pentru întreaga biserică, chemată să-L slujească pe Cristos în întreaga lume. Deaceea biserica este chemată să fie întotdeauna implicată în misiune. “Viaţa noastră în această lume e viaţă în misiune”, J. Andrew Kirk.

 de Igor Kohaniuc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s