VINDECAREA DE VORBIREA DE RĂU – partea (II)

Posted: 10/03/2011 in Vitamine pentru suflet

VINDECAREA DE VORBIREA DE RĂU   –  predicată de John Wesley

În versetele precedente, Domnul nostru spune: „Vai de lume din pricina prilejurilor de păcătuire.” Suferinţe de nedescris vor apărea în lume din această sursă nefastă. {Prilejuri de păcătuire sunt toate lucrurile prin care cineva este întors sau împiedicat din căile lui Dumnezeu.} „Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire.” Astfel este natura lucrurilor: aşa este slăbiciunea, sminteala şi răutatea lumii. „Dar vai de omul acela,”  nenorocit este acel om,  „prin care vine prilejul de păcătuire. … Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat” dacă cea mai dragă plăcere, cea mai iubită şi mai capabilă persoană, te întoarce de la, sau te impiedică în cale, „taie-le şi leapăda-le de la tine.” Dar cum putem noi evita să dăm prilej de păcătuire unora şi să fim victima prilejului de păcătuire a altora? Mai ales când ei sunt în gresală şi noi o vedem cu ochii noştri? Domnul nostru ne învaţă cum: El stabileşte o metoda sigură de a evita prilejurile de păcătuire, şi în acelaşi timp vorbirea de rău. „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câstigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.”

I. 1. Mai întâi, „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.” Cel mai bun mod de a urma acestă primă regulă, acolo unde se poate practica, este aplicarea ei cuvânt cu cuvânt. Prin urmare, dacă tu vezi cu ochii tăi un confrate creştin, că face un păcat de netăgăduit, sau auzi cu urechile tale, astfel că este imposibil pentru tine să te indoiesti de acest fapt, atunci rolul tău este clar. Cu prima ocazie pe care o ai, mergi la el: şi dacă poţi avea acces, „mustră-l între tine şi el singur.”

Într-adevar trebuie să se aiba mare grijă ca aceasta să se facă într-o stare sufletească bună, şi într-o manieră corectă. Reuşita mustrării depinde în mare măsură de starea sufletească în care a fost dată. Aşadar, să nu fii în lipsă de rugăciune zeloasă către Dumnezeu, iar mustrarea să fie dată într-un spirit smerit, cu o profundă convingere de păcat care străpunge în inimă. Numai Dumnezeu este cel ce te face să fii diferit, şi dacă s-ar face vre-un bine prin ceea ce este vorbit, Dumnezeu Însuşi o face.

Roagă-te ca El să iţi păzească inima, să iţi lumineze mintea şi să iţi călăuzeacă limba către acele cuvinte cu care Îi face Lui plăcere să binecuvânteze. Ai grijă să vorbeşti într-un duh blând şi smerit: căci „mânia omului nu lucrează neprihanirea lui Dumnezeu.”

Dacă el este „copleşit de vre-o vină,” el nu poate fi restaurat altfel decât „cu duhul blândeţii. „Dacă el se opune adevărului, totuşi nu poate fi adus la cunoştintă acestuia, decât prin blândeţe. Oricum, vorbeşte într-un duh de dragoste duioasă, „pe care apele mari nu pot să îl stăvilească.” Căci dragostea nu poate fi învinsă, ea biruie toate lucrurile. Cine poate vorbi despre puterea dragostei?

Dragostea poate apleca gâtul îndărătnic

Piatra s-o transforme în carne

Înmoaie şi topeşte, străpunge şi zdrobeşte

O inimă tare de granit.

Confirmă apoi dragostea ta pentru el, şi prin aceasta vei „aduna cărbuni aprinşi pe capul lui.”

2. Dar ai grijă de asemenea de maniera în care îi vorbeşti ca să fie potrivită cu Evanghelia lui Cristos. Evită totul în privire, gestică, cuvânt, şi tonul vocii care să dea ideea de mândrie. Evită cu grijă toate lucrurile care arată aroganţă sau îngâmfare. Fereşte-te să te apropii chiar şi la mare distantă cu desconsiderare, dominare, sau dispreţ. Cu grijă la fel de mare, evită toate formele de mânie, şi deşi trebuie să vorbeşti clar, nu lăsa să fie nici-un reproş, nici-o acuzaţie zeflemitoare sau care aduce ocara, ci împărtăşeşte dragoste.

Mai presus de toate, să nu existe nici-o nuanţă de ura sau rea voinţă, nici-o amărăciune sau iritare în exprimare; foloseşte limbajul afecţiunii precum şi al amabilităţii, ca totul să arate că decurge din dragoste, din inimă. Şi totuşi această afecţiune nu trebuie să te împiedice să vorbeşti în modul cel mai serios şi sincer: în măsura în care se poate, vorbeşte cuvintele descoperite de Dumnezeu, (pentru ca nu exită nimic altceva mai potrivit ca ele), ştiind că eşti sub ochii Celui care vine să judece vii şi morţii.

3. Dacă nu ai un prilej de a vorbi cu el în persoană, sau nu poţi avea acces, e posibil să o faci printr-un mesager, un prieten comun, în a cărui discretie şi integritate, te poţi încrede deplin. O astfel de persoană, vorbind în numele tău, şi în spiritul şi maniera descrise mai sus, poate să corespundă aceluiaşi ţel, şi, într-o bună măsură, să umple lipsa ta de slujire directă. Numai, fereşte-te ca să nu simulezi lipsa de prilej, cu scopul de a fugi de cruce: nici nu lua drept bun, că tu nu poţi avea acces, fără ca măcar să fi făcut încercarea. Dacă poţi vorbi direct este cu mult mai bine. Dar dacă nu poţi şi trebuie să o faci prin altul, este mai bine decât nimic.

4. Dar ce faci dacă nici nu poţi vorbi în persoană şi nici nu găseşti un mesager în care să te poţi încrede? Dacă acesta este realmente cazul, atunci rămâne doar să scrii. Şi poate există unele circumstanţe care fac din aceasta cea mai recomandabilă modalitate de a comunica. Una dintre aceste circumstanţe este, când persoana cu care avem de a face, are un temperament iute şi violent, aşa încât nu suportă cu uşurinţă mustrarea, în special de la un egal sau de la un inferior. În scris, admonestarea poate fi asfel prezentată încât să o facă cu mult mai tolerabilă. De altfel, mulţi vor citi chiar aceleaşi cuvinte, pe care nu le-ar putea suporta să le audă. Citirea mustrării nu dă un şoc atât de violent mândriei lor, nici nu le atinge atât de sensibil onoarea. Şi să presupunem că la început nu prea face impresie, ei o vor mai citi, poate, a doua oară, şi, reflectând mai mult, vor pune pe inima ceea ce ei desconsiderau înainte. Dacă iţi adaugi numele, această este aproape acelaşi lucru cu a te duce la el, şi a-i vorbi în persoană. Şi aceasta ar trebui totdeauna făcut.

5. Trebuie să observăm că acesta este un pas pe care Domnul nostru ne porunceşte să îl facem, înainte ca să încercam orice altceva. Nu este îngaduită nici-o altă alternativă, nici-o opţiune pentru orice altceva: Aceasta este calea: mergi pe ea. Este adevărat, El ne porunceste, dacă este nevoie să mai facem alţi doi paşi. Dar ei trebuie să fie făcuti succesiv după acest pas, şi niciunul din ei înainte.

6. Nu te gândi să te scuzi pentru faptul că faci un pas diferit de cel hotarât de Domnul Isus, spunând: „Ei, nu am vorbit cu nimeni şi am fost aşa de împovărat, că nu m-am putut abţine şi l-am vorbit de rău.

Ai fost împovărat!? Nu era de mirare căci trebuia să-i vorbeşti; doar dacă nu era împietrită constiinţa ta: căci tu erai sub vina păcatului de a nu te supune unei porunci clare a lui Dumnezeu. Tu trebuia imediat să te fi dus şi să-l fi mustrat ” între tine şi el singur.” Dacă nu ai făcut-o, cum ar trebui să fi altfel decât împovărat, (doar dacă inima ta nu e cu totul împietrită,) când călcai în picioare porunca lui Dumnezeu, şi îl urai „pe fratele tău în inima ta”.

Şi ce cale ai găsit să te despovărezi? Dumnezeu te mustră pentru păcatul de omisiune, pentru că nu ai spus fratelui tău despre gresala sa: şi tu te consolezi sub mustrarea Lui, printr-un păcat de comitere, prin a relata greşala fratelui tău unei alte persoane! Uşurarea cumparată prin păcat are un preţ costisitor: mă încred în Dumnezeu că nu vei avea tihnă, ci vei fi cu atât mai mult împovărat până te duci „la fratele tău şi mustră-l” şi nu la altcineva.

7. Cunosc o singură excepţie la această regulă. Poate există un caz special, în care este necesar să îl acuzi pe cel vinovat, deşi nu este de faţă, pentru a-l apăra pe cel nevinovat. De exemplu: Ai cunoştinţă de planul pe care un om îl are împotriva vieţii sau averii vecinului său. Situaţia în acest caz poate fi de aşa natură, încat să nu existe nici-un alt mod de a împiedica acel plan de a se realiza, decât prin a-l face cunoscut, fără întârziere, celui împotriva căruia a fost conceput. În acest caz, această regulă a apostolului – „nu vorbi de rău pe nici-un om” este anulată, şi este legitim, da, este datoria noastră să vorbim despre o persoană care nu este prezentă, în scopul de a preveni facerea de rău altora şi lui însuşi în acelaşi timp.

Dar aminteste-ţi că toată vorbirea de rău este, în însăşi natura sa, otravă mortală. De aceea, dacă eşti uneori constrans să o foloseşti ca medicament, totuşi, foloseşte-o cu frică şi cu tremur, cunoscând că este un medicament atât de periculos, încât nimic, ci numai necesitatea absolută te poate scuza ca să o foloseşti. În consecintă, foloseşte acest medicament cât se poate de rar; doar atunci când există o astfel de necesitate; şi chiar atunci, foloseşte din el cât de puţin posibil; numai atât cât este necesar pentru scopul propus. În toate celelalte momente: „du-te şi mustră-l între tine şi el singur.”

va urma…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s