Învierea – mit sau realitate

Posted: 08/04/2010 in Reflecţii de Paşti

„Ea (Evanghelia lui Dumnezeu) priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu,prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 1:2-4)

Suntem în toiul unei sărbători  minunate, importante şi misterioase în acelaşi timp pentru toată omenirea – îndeplinirea promisiunii Tatălui Ceresc de împăcare a Sa cu oamenii; junghierea Mielului Divin şi învingerea morţii şi a diavolului prin învierea Lui. Din cele patru religii mari care se bazează mai degrabă pe personalităţi decât pe un sistem filosofic, numai creştinismul revendică un mormânt gol al fondatorului său. De aici şi importanţa evenimentului învierii pentru credinţa creştină. Citându-l pe H.P. Liddon putem afirma că „Credinţa în înviere este chiar piatra de căpătâi a edificiului credinţei creştine”. În perioada modernă, unii istorici pentru a exclude şi a îndreptăţi miracolul au încercat să trateze evenimentul ca pe un mit. Învierea însă spre deosebire de mituri este conectată la un timp şi spaţiu concret, real în istorie, confirmat de martori. Noul Testament deosebeşte explicit învierea lui Hristos de mituri şi legende: „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui”(2 Petru 1:16). Învierea lui Isus Cristos este un eveniment în istorie în care Dumnezeu a acţionat într-o dimensiune concretă spaţiu-timp. Semnificaţia învierii este o chestiune teologică, dar faptul învierii este o chestiune istorică; cum a înviat trupul lui Isus poate fi un mister, dar faptul că trupul a dispărut din mormânt este o problemă care trebuie decisă pe baza dovezilor istorice. Locul are certitudine geografică, omul căruia îi aparţinea mormântul a trăit în prima jumătate a secolului întâi; acel mormânt a fost săpat în stâncă pe coasta unui deal lângă Ierusalim, nu a fost compus de un naiv plăsmuitor de mitologie, ci este un loc real. Garda aşezată în faţa mormântului nu era constituită din fiinţe aeriene din muntele Olimp, Sinedriul era o adunare de bărbaţi ce se întrunea adesea la Ierusalim. După cum ne spun diverse opere literare, mai mult chiar şi cele ale potrivnicilor creştinismului, această persoană, Isus, a fost o persoană reală, un om între oameni. Ucenicii care au pornit să propovăduiască pe Domnul cel înviat au fost oameni obişnuiţi, oameni care au mâncat, băut, dormit, suferit, muncit şi murit. Pentru cei mai sceptici e nevoie ca întregul eveniment să fie privit ca orice eveniment istoric prin prisma unor dovezi şi izvoare istorice. Pentru început, referindu-ne la viaţa şi moartea lui Isus nu avem nici un dubiu, mărturie ne servesc pe lângă cele patru evanghelii, afirmaţiile evreilor potrivnici creştinilor de atunci şi din epoca medievală. Un exemplu elocvent sunt afirmaţiile lui Reimarus: „ucenicii lui Isus au şterpelit trupul lui Isus încă înainte de a se fi împlinit 24 de ore de când fusese înmormântat, jucând apoi la locul înmormântării comedia mormântului gol şi au amânat anunţarea în mod public a învierii Lui până în a cincizecea zi când trupul îi putrezise deja complet”. Dacă observăm aici autorul nu are nici un fel de îndoieli cu privire la existenţa Lui şi la faptul că a murit. Mai complicată se dovedeşte a fi încrederea că Isus a treia zi a înviat din morţi, s-a arătat de mai multe ori ucenicilor în diferite situaţii şi în ziua cincizecimii s-a înălţat la cer, trimiţând ucenicii să vestească această evanghelie pe întreg pământul. Cu privire la acest fapt de-a lungul celor 2000 de ani s-au plăsmuit mai multe teorii pentru a nega învierea. Le vom trata pe rând.

I. Teoria leşinului. Ea spune că Isus nu a murit pe cruce, ci numai a intrat într-o comă profundă datorită chinurilor inumane la care a fost supus, iar apoi din cauza temperaturii scăzute din mormânt şi-a revenit, a dezlegat panglicile îmbibate cu mirodenii care cântăreau peste 50 de kg., a dat într-o parte piatra imensă de la gura mormântului, a trecut neobservat de garda romană înarmată (sau i-a doborât pe toţi?), s-a arătat plin de viaţă de mai multe ori discipolilor după care a dispărut în mod subit. Aceasta e cea mai neverosimilă teorie înaintată vreodată, nu-i aşa?

II. Teoria furtului. Ea presupune că trupul a fost furat noaptea de ucenici, cum afirmă şi scriitorii evrei. Aceasta ar însemna că ucenicii ( acelaşi Petru, cel mai „curajos” dintre ucenici care s-a lepădat de trei ori chiar în ziua cînd Isus a fost prins) au venit, au înfruntat garda romană, au mişcat piatra, au furat trupul l-au ascuns şi apoi au murit în chinuri, afirmând că Isus este Cristosul cel viu şi adevărat, unicul prin care avem salvarea de păcate şi viaţă veşnică. Aici vă las pe voi să faceţi comentariile!!!

III. Teoria halucinaţiilor.  Aceasta presupune că toate arătările lui Isus de după înviere au fost simple halucinaţii colective (peste 500 de persoane L-au văzut în diferite momente) ale unor oameni perfect normali, diferiţi în ceea ce priveşte modul de viaţă şi experienţă. Ei bine, această teorie cade la o simplă cercetare ştiinţifică. Apoi, apostolii nu erau nişte naivi visători, credinţa lor s-a bazat pe fapte reale ale unei experienţe verificabile (vezi exemplul lui Toma). În plus, halucinaţiile nu au stimulat niciodată pe oameni să se apuce de o lucrare de o amploare imensă şi nici nu au determinat pe oameni ca îndeplinind-o să ducă o viaţă de suferinţă.

IV. Teoria mormântului greşit. Această teorie relatează că femeile şi apoi ceilalţi s-au dus a treia zi la un alt mormânt şi nu cel a lui Isus. Ei bine, dacă femeile şi apostolii s-au dus la un alt mormânt, atunci Sinedriul s-ar fi dus cu siguranţă la adevăratul mormânt ca să prezinte trupul (dacă Isus n-ar fi înviat). Aceasta ar fi anulat spusele ucenicilor pentru totdeauna. După cum observăm, însă, niciodată, nici un membru al Sinedriului sau altcineva nu a prezentat trupul lui Isus ca dovadă a faptului că nu ar fi înviat, deşi mormântul era acolo, evenimentul se petrecuse cu două luni în urmă şi preoţii iudei ar fi putut obţine dreptul de a-l verifica.

Unica poziţie care rămâne în picioare este aceea că Isus a fost Fiul Lui Dumnezeu care s-a făcut om, a murit pe cruce preluând păcatele întregii omeniri, a înviat a treia zi după scripturi şi după 40 de zile s-a înălţat la Tatăl.

Unii au ajuns la ideea obraznică de a accepta Învierea ca pe un eveniment petrecut în istoria „sacră” şi nu cea reală, seculară, delimitând astfel două istorii. Dar oare această istorie „sacră” există diferit de cea reală? Dacă nu, atunci acceptaţi evenimentul Învierii ca orice alt eveniment: războiul, naşterea etc. şi trataţi-l ca atare, nu e nevoie să inventăm o altă istorie numai pentru a-L scoate pe Isus din viaţa reală.

Noi, creştinii, avem încă o dovadă că Isus e viu, o dovadă care nu se vede cu ochiul liber, care nu o poţi pipăi – este relaţia personală cu Dumnezeu zi de zi, este salvarea pe care o avem printr-un Isus viu şi adevărat, şi nădejdea la o viaţă de după moarte prin Acela care a învins-o.

Mormântul lui Confucius – ocupat,

Mormântul lui Buda – ocupat,

Mormântul lui Mahomed – ocupat,

Mormântul lui Isus – GOL.!

Cristos a înviat cu adevărat !!!

Vitalie Pupăzan, Tinerii Pentru Cristos Moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s