Biruinţă asupra întunericului!

Posted: 06/04/2010 in Reflecţii de Paşti

Învierea Domnului Isus a adus o nouă speranţă în inimile ucenicilor, cuprinşi de spaimă, îndoială şi nesiguranţă. Însă aceste lucruri au dispărut atunci când soarele neprihănirii s-a arătat triumfător asupra morţii şi întunericului. Moartea şi întunericul au fost învinse şi Învingătorul S-a arătat ucenicilor în Slavă, Glorie şi Sfinţenie! Întunericul care a cuprins lumea a fost risipit de lumina care de mai bine de 2000 de ani continuă să se reverse peste tot pământul, câştigând teritoriile aflate cândva în întuneric.

Creştinii tuturor timpurilor luptă cu întunericul care încearcă disperat să opună rezistenţă, dar biruinţa este fără îndoială de partea Domnului Isus. Fiecare zi pe pământ în viaţa unui creştin este plină de greutăţi, ispite şi… victorii! Valul acestei lumi învăluie zilnic sute, chiar mii de tineri. Atracţia păcatului este foarte mare, încât este imposibil să te mai opui. Mulţi tineri se cred stăpâni pe situaţie, dar ajung să fie prinşi în lanţul păcatului. Înspăimântător este faptul că acest lucru nu se întâmplă brusc, dar treptat, pe neobservate, în mod imperceptibil şi adesea nu suntem capabili să remarcăm din start problema.

Scriptura ne avertizează în repetate rânduri nu doar de pericolul căderii, dar şi de posibilitatea căderii. Şi aceasta nu pentru că Dumnezeu n-ar fi în stare să ne păzească, ci pentru că El nu ne ţine cu forţa. Chiar Domnul Isus ne vorbeşte despre posibilitatea căderii în pilda semănătorului (Mat. 13:20-22; Col. 1:22-23; Evrei 2:1; Evrei 3:12-14). Apostolul Pavel spune în epistola sa către Romani 8:31b, “…dacă Dumnezeu este cu noi cine va fi împotriva noastră…” Iar în 1Corinteni 15:57 ne spune că Dumnezeu este Cel ce ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.

Creatorul universului a făcut totul pentru ca noi să avem parte de mântuire şi salvare, şi El promite viaţă veşnică tuturor celor care cred în Isus Cristos. Dar omul are libertatea de a alege!!! Când un creştin se îndepărtează de Dumnezeu,biruinţa în lupta spirituală este departe de a fi o realitate. Tinerii curioşi şi lipsiţi de experienţă încearcă să experimenteze totul pe pielea lor. Numai că unele lucruri nu mai pot fi reparate, iar altele te îndepărtează foarte subtil de Dumnezeu. Paşii spre lepădarea de credinţă sunt de regulă mici şi greu de băgat în seamă. Mai întâi, persoana aplecată spre apostazie începe să fie prea ocupată cu treburile vieţii ca să mai poată menţine o preocupare constantă pentru citirea Cuvântului şi pentru rugăciune. Aceasta produce imediat o stare spiritual „nici rece, nici în clocot”.

Spirala descendentă continuă apoi cu o stare în care păcatul este îndreptăţit, iar dorinţa de a se întoarce la o viaţă curată este din ce în ce mai rară şi mai estompată. Stăruinţa în păcat devine un stil de viaţă.

Însă totul se poate schimba!

Există o speranţă vie! Dumnezeu are soluţii pentru toate problemele, esenţial este să vezi la timp problema şi să apelezi după ajutor. Indiferent cine ai fi: adolescent, tânăr sau lider, poate ai ceva care te macină şi încetul cu încetul îţi distruge viaţa… Oricine se află în pericolul de a cădea în plasa întinsă de duşman şi în acelaşi timp oricine are dreptul să se întoarcă la Dumnezeu.

Auzind chemarea lui Dumnezeu, întoarcete la El, El te aşteaptă şi este întotdeauna gata să te primească cu dragoste. Armele pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţie credincioşilor de mai bine de 2000 ani au rămas aceleaşi şi sunt eficiente. Rugăciunea şi Sfânta Scriptură, iată armele fără de care nici un creştin nu este în stare să lupte şi să obţină biruinţa.

Vreau să mă adresez fiecărui cititor cu îndemnul de a continua să luptăm pentru câştigarea sufletelor care încă nu văd lumina, dar care trebuie să o vadă şi să ia o decizie.

Cu fiecare zi este tot mai greu să ne opunem păcatului şi să rămânem tari în credinţă. Dar împreună suntem o forţă şi prin Domnul Isus Cristos avem puterea să obţinem victoria asupra întunericului şi morţii. Haideţi să ne unim în rugăciune pentru ţara, planeta noastră, care au nevoie de o renaştere spirituală. Roagă-te pentru trezire spirituală în regiunea în care te afli şi astfel lumina va continua să se răspândească.

ÎNVIEREA ESTE LUMINA CARE A BIRUIT

MOARTEA ŞI ÎNTUNERICUL! Este un eveniment măreţ pe care trebuie să-l trăiască fiecare om!

ÎNVIEREA ÎNSEAMNĂ VICTORIE!

CRISTOS A ÎNVIAT CU ADEVĂRAT!

Vitalie Carabeţ  „Tinerii Pentru Cristos Moldova”

Comentarii
  1. Yulia spune:

    Imi place foarte mult, … Bun lucru! Dumnezeu sa va intareasca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s