Durerea şi Bucuria Crucii

Posted: 02/04/2010 in Reflecţii de Paşti

Citind Biblia, remarcăm că evangheliştii descriu evenimentele care au avut loc în ultima săptămână din viaţa Domnului Isus întrun mod foarte detaliat. De fapt, Evanghelia, aşa cum menţionează Philip Yancey în cartea sa „The Jesus I never Knew”, este descrierea ultimei săptămâni din viaţa Domnului Isus, iar tot ce este descries înainte de aceasta este o prefaţă un pic mai lungă. Şi într-adevăr evenimentele care au avut loc în ultima săptămână din viaţa Domnului ocupă aproximativ o treime din conţinutul Evangheliei. Interesant este faptul că doar două dintre Evanghelii vorbesc despre naşterea lui Isus; despre înviere se vorbeşte în toate cele patru Evanghelii, dar foarte succint; foarte detaliat însă sunt descrise evenimentele care au precedat moartea Domnului. Pentru evanghelişti, taina cea mare a lui Hristos constă în moartea Lui. Poate oare Mesia să fie înfrânt? E posibil oare ca Dumnezeu să fie răstignit? Minunea nu s-a întâmplat, izbăvirea nu a avut loc… În acelaşi timp, putem vedea cum cea mai mare forţă politică, militară şi economic a lumii din acel timp împreună cu cel mai complex sistem religios (iudaismul) s-au aliat împotriva unui singur Om, singurul Om desăvârşit din istoria omenirii. Duşmanii îşi băteau joc de El, iar prietenii L-au părăsit.

Trădarea. Cina cea de taină a fost plină de surprise pentru ucenici. Isus citeşte istoria exodului, iar vocea luiaduce speranţă în inimile ucenicilor. Ei înlocuiesc automat Egiptul cu Roma şi dacă Domnul a decis să elibereze poporul Său, atunci acesta este cel mai potrivit moment. În Ierusalim sunt mulţi pelerini şi toţi aşteaptă cu nerăbdare izbăvirea Domnului. Imaginaţi-vă cu câtă bucurie şi speranţă absorbeau ucenicii cuvintele Domnului: „…vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătito Mie, că să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaunele de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. (Luca 22.29-30) Nici nu este de mirare că ucenicii s-au şi certat între ei, încercând să clarifice cine este mai mare.

Deodată, în timpul cinei, Hristos le spune că cineva dintre cei ce mănâncă cu El la masă, Îl va trăda, iar ucenicii se uită miraţi unul la altul şi nu sunt siguri despre cine vorbeşte. (Ioan 13:22) Se pare că toţi s-au simţit un pic cu musca pe căciulă şi plini de neîncredere fiecare Îl întreabă pe Isus despre sine: Nu cumva sunt eu? (Marcu 14:15) Gândul de a-l trăda pe Isus nu era ceva nou pentru ei. Cine ştie la câţi dintre ei le-a fost propusă afacerea? Chiar şi ultima cină a fost pregătită în taină. Casa a fost aleasă într-un mod foarte straniu, urmărind un om care ducea un ulcior cu apă.

Iuda, un nume foarte popular în acea perioadă, astăzi este foarte rar întâlnit. Nimeni nu doreşte să-şi numească copilul ca pe cel mai vestit trădător al tuturor timpurilor. Totuşi, citind Evangheliile, se pare că Iuda nu era foarte diferit de ceilalţi ucenici. Era respectat de ceilalţi ucenici şi nu degeaba anume lui i s-a încredinţat punga cu bani. În timpul cinei a stat la un loc de cinste, alături de Isus. Cum de s-a ajuns la trădare? De fapt, nu a fost singurul care l-a trădat. Aşa cum am mai spus, toţi ucenicii l-au părăsit, iar Petru chiar s-a jurat sub blestem că niciodată nu l-a cunoscut. (Matei 26:74) Trădarea lui Iuda se deosebeşte de trădarea celorlalţi ucenici doar prin consecinţele care le-a avut. Iuda nu a fost nici primul şi nici ultimul trădător al lui Isus, este însă cel mai vestit. Se pare că între Petru şi Iuda nu există o diferenţă prea mare. Ambii se bucurau de respect; ambii au auzit şi au văzut multe minuni; ambii au avut speranţe, frici şi descurajări; ambii L-au trădat pe Isus. Dar Iuda, chinuit de remuşcări, se sinucide şi de atunci numele lui ajunge a fi sinonim cu trădarea. El a murit, renunţând la ceea ce Isus îi putea oferi: iertarea. Petru însă, plin de ruşine, dar setos de iertare, se întoarce la Hristos şi mai târziu îl descoperim vestind vestea bună chiar şi celor din Roma.

Din ultimele ore înainte de răstignire aflăm atât de multe despre Domnul! Iuda a venit în grădina Ghetsimani cu ostaşi, iar Isus îl numeşte prieten; ucenicii L-au părăsit, iar El continuă să-i iubească; mulţimea L-a condamnat la moarte, iar El pe cruce se roagă pentru iertarea lor. La Golgota a fost crucificat un Om Careşi iubea duşmanii, Care era mult mai neprihănit decât orice fariseu sau om religios din toate timpurile, Cel Care a renunţat la bogăţiile şi poziţia Sa, Cel Care a dat cămaşa celor ce I-au luat haina, Cel Care se ruga pentru cei ce-L nedreptăţeau.

Isus a fost interogat de şase ori. Nimeni nu vroia să-şi asume responsabilitatea pentru moartea Lui, deşi moartea i-o doreau mulţi. Şi cu adevărat, Isus prezenta un pericol pentru autorităţile Ierusalimului. El avea putere şi autoritate asupra mulţimii şi chiar s-a folosit de această putere atunci când a izgonit comercianţii din templu. Acest eveniment a tulburat foarte mult elita religioasă de atunci.

Totuşi este foarte greu să ne imaginăm înjosirile şi chinurile la care a fost supus Fiul Lui Dumnezeu pe pământ. L-au dezbrăcat public (I-au rupt hainele), L-au bătut, L-au scuipat, I-au pus pe cap o coroană de spini. De fiecare dată când biciul sau pumnul Îl lovea, Isus se lupta cu aceeaşi ispită pe care a confruntat-o în pustiu ori în grădina Ghetsimani. Legiuni de îngeri aşteptau un singur cuvânt. Un singur cuvânt şi toate chinurile s-ar fi sfârşit…

Ceea ce a avut loc la Golgota este un eveniment ruşinos şi tragic, dar în acelaşi timp este cel mai important eveniment din viaţa Domnului Isus şi din istoria umanităţii. Hoţii care au fost răstigniţi la stânga şi la dreapta Lui s-au comportat şi ei diferit. Unul râdea de neputinţalui Isus, iar altul a văzut în El izbăvirea. Aceşti hoţi au avut de făcut aceeaşi alegere ca şi toată umanitatea: neputinţa lui Isus este demonstraţia neputinţei lui Dumnezeu sau demonstraţia dragostei Lui? Crucea lui Hristos ne arată că Dumnezeu este gata să renunţe la putere în favoarea dragostei. Puterea, chiar şi atunci când urmăreşte scopuri nobile, pricinuieşte durere. Dragostea, pe de altă parte, este foarte vulnerabilă, dar vindecă suferinţa. Puterea şi dragostea au fost demonstrate la Golgota. Hristos este Dumnezeul care a renunţat la poziţia Sa şi puterea Sa în favoarea dragostei faţă de fiinţele umane.

Învierea. Deja am menţionat că Învierea Domnului Isus este relatată foarte succint în Evanghelii. Totuşi ce înseamnă ea pentru lumea noastră? Ce a însemnat pentru apostoli? În primul rând s-a dovedit că moartea poate fi învinsă şi că ea nu este destinaţia finală a fiecărei fiinţe. Dar învierea, a avut ea loc cu adevărat? Cum putem fi atât de siguri că Hristos a înviat? De fapt, Evangheliile nu ne oferă prea multe argumente în favoarea învierii lui Cristos, ci ne-o prezintă ca pe o întâmplare la care nimeni nici măcar nu s-a gândit, nici chiar ucenicii. Martorii învierii s-au comportat exact aşa cum s-ar fi comportat oricine dintre noi în această situaţie. Imaginaţi-vă ce-aţi face voi dacă într-o zi ar suna cineva la uşă, şi, când deschideţi, vedeţi că a venit să vă viziteze persoana iubită care a murit şi a fost îngropată acum câteva zile. Ei erau speriaţi şi bucuroşi în acelaşi timp. Frica este o reacţie firească a omului atunci când se confruntă cu fenomene neobişnuite.

Învierea lui Cristos totdeauna a acţionat diferit asupra oamenilor. Cei care au crezut în ea au fost transformaţi. Ei au căpătat siguranţă, bărbăţie şi au fost gată să schimbe lumea. Cei ce nu au crezut, au găsit modalităţi de a o nega. Însuşi Isus în pilda bogatului nemilostiv zicea că dacă nu au ascultat pe Moise şi prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi. (Luca 16:31) În acest context este interesant de menţionat că Isus pe parcursul a şase săptămâni s-a arătat ucenicilor de mai multe ori şi niciodată nu s-a arătat celor ce n-au crezut în El. În timpul acestor şase săptămâni Isus a reuşit să transforme cei unsprezece apostoli fricoşi în martori neînfricaţi ai evangheliei. Apostolii au fost cei care au confruntat sistemele religioase şi politice ale lumii, au proclamat Învierea Domnului şi, în felul acesta, au schimbat lumea. Deci relatarea Învierii în Evanghelii ne cheamă să credem în Isus şi totuşi nu ne obligă să o facem ( nu ne bagă pe gât credinţa). Totuşi de ce cred eu în Învierea Domnului? Cred în primul rând din cauza că îl cunosc pe Dumnezeu. El totdeauna a fost Drept şi Iubitor. El nu a ales calea cea mai scurtă de soluţionare a problemelor omenirii, ci calea cea mai dificilă şi grea, dar care a dus la recuperarea omului.

Răstignirea este cel mai tragic eveniment din istoria universului, dar din cauza Învierii a rămas doar o amintire. Datorită învierii, eu am speranţa că toată durerea şi amărăciunea, suferinţa şi necazurile vieţii vor deveni în timp doar nişte amintiri. Rănile se vindecă şi rămân doar semne, dar semnele nu mai dor.

Învierea Domnului ne oferă o perspectivă nouă, o viaţă nouă. Noi totul vom începe de la început şi de la capăt, şi aceasta se va întâmpla la înviere.

Eugen Brăilă

Tinerii Pentru Cristos Moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s